De ce nu ajungem unde ne dorim?

 Ți-ai dorit vreodată să fii într-un anume fel, să ai o anumită relație, să “ajungi” undeva în viață…

…și, deși dorința este una foarte puternică, să nu faci mai niciun progres?

Sau chiar să mergi în direcție opusă?

Dacă da, ești departe de a fi singur(ă).

Atunci când între dorința declarată (chiar și intern) și acțiunile pe care le facem pentru a ajunge acolo există o contradicție, vorbim de un obstacol care este neconștientizat.

Iar ceea ce obținem ca rezultat al dorințelor noastre este, de fapt, ceea ce dorim (de asemenea, neconștientizat) – și, mai ales, 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐚 care însoțește acel rezultat.

De ce facem asta?

Cel mai simplu răspuns este că trăim prin “𝑟𝑒𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡̦𝑖𝑒”.

Chiar dacă ne place să credem că suntem originali, independenți și autodeterminați, adevărul este că suntem astfel doar în domeniul conștientului – acea parte la care avem acces.

Inconștientul are ca trăsătură definitorie faptul că 𝐧𝐮 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬 𝐥𝐚 𝐞𝐥. Absolut zero acces.

Și totuși, acolo se află structura noastră emoțională, formată în primii ani de viață – exact perioada pe care o ignorăm adesea, ca adulți, pentru că… nu ne amintim nimic de atunci.

Așa ajungem să ne înțelegem superficial și să trăim un parcurs repetitiv, la suprafață.

Iar dacă, la un moment dat, ne regăsim în același punct în viață, avem două opțiuni:

să mai parcurgem încă o dată același ciclu, sau

să încercăm să schimbăm ceva, să „sărim” pe nivelul următor, să ne înțelegem.

𝑆𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑖̂𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑔𝑒𝑚 𝑝𝑒 𝑛𝑜𝑖 𝑖̂𝑛𝑠̦𝑖𝑛𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑒, 𝑢𝑛𝑒𝑜𝑟𝑖, 𝑚𝑎𝑖 𝑔𝑟𝑒𝑢 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔𝑒𝑚 𝑝𝑒 𝐿𝑢𝑛𝑎̆...

Și mai există o a treia variantă:

Să fim „opriți” brusc.

O pauză forțată sub forma unui episod depresiv,

un atac de panică sau o boală care pare că a venit din senin.

E felul în care corpul strigă ceea ce noi am tot amânat să auzim.